Oină – Rezultate bune pentru CSS 2 Baia Mare la campionatele naţionale de juniori masculin

Regalul sportului nostru tradiţional, oina, s-a încheiat cu bine pe litoral, după zeci de meciuri extrem de antrenante. Echipele de juniori ale CSS 2 Baia Mare, antrenate de prof. Călin Moje, au obţinut rezultate meritorii, pentru care le transmitem felicitări!

Prima competiţie a avut loc în perioada 29 iulie – 1 august, pe iarba stadionului „Constructorul-Cleopatra” din Complexul Sportiv „Badea Cârţan”, acolo unde s-a disputat Campionatul Naţional de Juniori I şi II.
Astfel, la juniori I, pe primul loc a terminat Izvorul Chiuieşti (15 p), urmată de Curcani (13 p), Biruinţa Gherăeşti (11 p), Victoria Surdila Greci (8 p), CSS 2 Baia Mare (8 p) şi Univest Arad (5 p).
La juniori ll, clasamentul final a fost: 1. Biruinţa Gherăeşti (13 p), 2. Curcani (13 p), 3. Izvorul Chiuieşti (12 p), 4. CSS 2 Baia Mare (10 p), 5. Victoria Surdila Greci (7 p), 6. Univest Arad (5 p). Primele două clasate au fost departajate de meciul direct, victorie pentru Biruinţa, scor 17-11.

După doar două zile, vineri, 3 august, oina s-a mutat pe nisipul din dreptul Complexului „Cleopatra”, din staţiunea Mamaia, datorită Campionatului Naţional de oină pe plajă – masculin, pentru juniori I, II şi III. Iată cum s-au prezentat ierarhiile finale:

la juniori I: 1. Biruinţa Gherăeşti, 2. CSS 2 Baia Mare, 3. Surdila Greci, 4. Spicul Horia;
la juniori II: 1. Biruinţa Gherăeşti, 2. CSS 2 Baia Mare, 3. Surdila Greci, 4. Spicul Horia, 5. Univest Arad;
la juniori III: 1. CS Spicu Horia, 2. CSS 2 Baia Mare, 3. Univest Arad.